Coreea de Nord nu mai exportă metale rare către China

Da un vot:

china coreea de nord

Coreea de Nord a întrerupt livrările de metale rare către China, ca retorsiune la interzicerea de către Beijing a importurilor de cărbune nord-coreean, a transmis vineri postul de radio Free Asia, recepţionat de Yonhap.

China a implementat pe 19 ianuarie rezoluţia 2321 a Consiliului de Securitate al ONU, care sancţionează Coreea de Nord în urma celui de-a cincilea test nuclear, efectuat în septembrie anul trecut, scrie agerpres.ro.

BREAKING NEWS:  Un nou cutremur puternic a ZGUDUIT Noua Zeelandă

Cărbunele reprezintă principalul articol de export al Coreei de Nord, iar China este principalul partener comercial al ţării. Rezoluţia 2321 impune o limită anuală de 7,5 milioane de tone sau 400 de milioane de dolari pentru exporturile respective, ceea ce reduce veniturile Phenianului din sectorul respectiv cu peste 60%.

BREAKING NEWS:  OFICIAL: Angelina Jolie şi Brad Pitt au ajuns la un acord. Cu cine RĂMÂN cei șase copii

Potrivit postului Free Asia, care citează o sursă din provincia nord-coreeană Hamkyong de Nord, Phenianul a interzis complet exporturile de metale rare către China în jurul datei de 20 februarie. Din provincia respectivă se exportă în continuare minereu de fier şi clincher de magneziu, dar nu şi molibden sau cobalt. O altă sursă, din provincia Ryanggang, a afirmat că s-au sistat exporturile de minereuri metalice din categoria pământurilor rare.

BREAKING NEWS:  Titularii 'cărţilor verzi' nu sunt vizaţi de restricţiile de călătorie decise de Trump