Simpozionul „Producția de energie termică din surse regenerabile de energie”

„Producția de energie termică din surse regenerabile de energie” este titlul simpozionului organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) în București, Hotel Intercontinental, Sala Fortuna, marți, 20 mai 2014, între orele 9:00 şi 17:00.

Simpozionul reprezintă cea de-a doua etapă a programului iniţiat şi finanţat de Ministerul Federal al Economiei și Energiei din Germania (BMWi) care se adresează firmelor româneşti şi germane interesate să dezvolte afaceri bilaterale în domeniul energiilor regenerabile, având ca scop promovarea pe plan local a sistemelor şi produselor germane destinate energiilor regenerabile. Costurile evenimentului sunt suportate integral de Ministerul Federal al Economiei și Energiei din Germania prin programul Renewables Made in Germany.

Potențialul pe care îl oferă piața românească pentru producția de energie termică din surse regenerabile de energie va fi prezentat de domnul dr. Emil Calotă, Vicepreședintele ANRE. Specialiști de la renumite institute de cercetare din Germania, precum doamna Marlen Schurig, șefa departamentului sisteme energetice, Institutul Fraunhofer pentru Fizica Construcțiilor sau domnul Bernhard Weyres-Borchert, Președinte al Societății Germane pentru Energie Solară, dar și reprezentanți ai unor importante instituții din România, cum ar fi domnul Benone Velcescu, Consilier Superior în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, vor expune diferite abordări ale temei.

Prima etapă a programului a constituit-o elaborarea unui studiu de specialitate realizat de AHK România care a fost transmis Ministerului Federal al Economiei și Energiei și care are ca scop familiarizarea companiile interesate din Germania cu realitatea si problemele cu care se confruntă piața de energii regenerabile din România.

Cea de-a treia etapă o constituie întâlnirea efectivă a firmelor din Germania participante la delegație cu posibili parteneri de afaceri, firme din România. Reprezentanții firmelor germane vor fi însoțiți la aceste întâlniri de către angajați ai Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane.

În acest context, simpozionul de marți, 20 mai 2014, vine în deschiderea delegației de afaceri și va ajuta la stabilirea unor prime contacte între marii consumatori energetici din România, specialiștii energetici, firmele românești și companiile germane. La manifestare vor fi prezenți reprezentanți ai guvernului federal alături de experți germani și români care vor expune atât aspectele legislative actuale, cât și soluțiile tehnice și experiențele concrete privind obținerea de energie termică din energii regenerabile, România beneficiind de un potențial deloc neglijabil de biogaz și biomasă.

Cele opt firme germane care doresc să intre, respectiv să îşi consolideze poziţia pe piaţa din România, îşi vor prezenta pe scurt sistemele şi produsele. Pentru o mai bună informare privind respectivele companii, vă rog să vizitați pagina www.ahkrumaenien.ro, secțiunea Evenimente sau www.econet-romania.com.

Despre Camera de Comert si Industrie Romano-Germana

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK Romania), înfiinţată în septembrie 2002, numără în prezent peste 500 de firme membre, fiind cea mai mare Cameră de comerţ bilaterală din România. Prin serviciile pe care le oferă, AHK Romania nu susţine doar firmele germane la intrarea lor pe piaţa românească, ci în egală măsură, este un partener pentru firmele româneşti care doresc să intre pe piaţa germană.

Biroul mediatorilor STARS a primit vizita elevilor

S.T.A.R.S. – Social Training and Antreprenorial Research Society

București, 28 Mai 2014 – În data de 27 Mai 2014, în cadrul proiectului „Cum poți fi și tu un bun mediator”, elevii clasei a 2-a din cadrul Școlii gimnaziale „Anastasia Popescu” au vizitat biroul mediatorilor S.T.A.R.S. Echipa mediatorilor S.T.A.R.S. a prezentat copiilor spațiul unde au loc medierile, precum și noțiuni despre posibilitățile de soluționare pașnică a disputelor din mediul școlar. Cei 22 de elevi au aflat astfel, pe ințelesul lor, ce este conflictul și care sunt consecințele acestuia, primind căteva noțiuni despre cum pot ei înșiși să contribuie la rezolvarea acestuia ca un mediator. Copiii s-au dovedit foarte receptivi, adresând întrebări și implicându-se în prezentarea interactivă.

La final, cadrele didactice au anunțat că vor crea în școală un panou la care copiii să scrie articole despre ce au învățat și despre cum ar trebui să se comporte în diverse situații conflictuale. Proiectul „Cum poți fi și tu un bun mediator” dezvoltat de S.T.A.R.S. își propune să dezvolte abilitățile elevilor pentru găsirea soluțiilor amiabile, pentru reducerea violenței verbale și fizice în rândul copiilor. S.T.A.R.S. – Social Training and Antreprenorial Research Society, asociație afiliată Uniunii Centrelor de Mediere din România, a fost înființată cu scopul de a promova pacea socială prin încurajarea metodelor alternative de soluționare a disputelor, dar și prin promovarea inițiativei antreprenoriale, ca o metodă de evoluție individuală și socială. S.T.A.R.S. este o organizație puternică prin experiența relevantă și dedicarea membrilor săi, mediatori de profil înalt, profesioniști în domeniul juridic, antreprenori, profesori, reprezentanți ai societății civile.

Uniunea Centrelor de Mediere din România (U.C.M.R.) este federația națională înființată în 2005, reunind asociații profesionale ale mediatorilor din toată țara.

Despre Medierea tehnica si Arta

Revista profesionala de mediere “Medierea Tehnica si Arta”
Fondata de FMMM in octombrie 2010, singura revista profesionala de mediere din Europa. Tiparita lunar, se distribuie gratuit in peste 100 de locatii in Romania (organizatii profesionale ale mediatorilor, instante de judecata, primarii, universitati, Biblioteca Centrala Universitara, Institutul National de Magistratura, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justitiei s.a.m.d.), precum si catre organizatii internationale de ADR

Evenimentul Control Day Out powerd by Tuborg Sound, promovat pe TAXI si RATB de Evia Media

Participantii la trafic sunt invitati prin intermediul campaniei de publicitate pe tranzit implementata de Evia Media, la cea de-a treia editie Control Day Out powered by Tuborg Sound. Astfel, cele 150 de masini de TAXI si cele 4 autobuze RATB, au scopul de a transmite coordonatele evenimentului, tuturor celor care isi doresc sa urmareasca un show de exceptie, ce il are in prim-plan pe legenda trip-hop a Marii Britanii, Tricky.

Reclama Control Day Out pe RATB

Reclama Control Day Out pe RATB

 Am ales aceasta forma de publicitate, pe taxi si RATB, o prezenta inedita in traficul aglomerat al Capitalei, pentru a ne asigura ca informatiile despre a treia editie Control Day Out ajung la publicul nostru tinta, aflat mereu in miscare. Evia Media ne-a oferit tot suportul necesar pentru ca acest demers sa fie un succes. 

organizatorii evenimentului Control Club

   Vineri, 27 iunie, in cadrul evenimentului Control Day Out, publicul romanesc are ocazia sa-l reintalneasca pe nonconformistul artist britanic Tricky. Alaturi de acesta, pe scena vor urca artisti de succes din istoria live a clubului Control: ChinaWoman (Canada), When Saints Go Machine (Danemarca), Alexandrina (Romania) si Fine It’s Pink (Romania).

   Campania de publicitate pe tranzit desfasurata pentru acest eveniment reuneste deopotriva, atat masinile de taxi, cat si autobuzele RATB.  Acest fapt asigura expunere extinsa evenimentului, mesajul fiind vizibil in permanenta, in cele mai aglomerate zone ale orasului.

   “Am ales aceasta forma de publicitate, pe taxi si RATB, o prezenta inedita in traficul aglomerat al Capitalei, pentru a ne asigura ca informatiile despre a treia editie Control Day Out ajung la publicul nostru tinta, aflat mereu in miscare. Evia Media ne-a oferit tot suportul necesar pentru ca acest demers sa fie un succes”, spun organizatorii evenimentului Control Club.

   Biletele pentru evenimentul Control Day Out, care va avea loc la Verde Stop Arena (Str. Barbu Vacarescu, 161-164), sunt disponibile in reteaua Eventim,  la preturi care difera in functie de perioada de achizitie.

Despre EVIA BUSINESS SOLUTIONS

EVIA MEDIA – Un concept eficient de publicitate neconventionala
http://www.eviamedia.ro

Evia Media este o agentie de publicitate neconventionala, infiintata din dorinta de a oferi un alt mod de promovare outdoor si indoor.

Serviciile noastre includ:
– publicitatea pe / in taxi si pe spatiu on-hold
– publicitatea in reteaua proprie de lifturi
– publicitatea pe mijloacele de transport in comun

Vizitati http://www.eviamedia.ro si alegeti-ne ca partener pentru campanii de promovare reusite.

Beans United lansează seminariile interactive de INBOUND Marketing

Pe data de 15 iulie 2014 va avea loc prima ediție a seminariilor de INBOUND Marketing organizate de agentia Beans United , alături de partenerii săi HubSpot si Centrul de Excelență al Universității Titu Maiorescu.

Seminar de Inbound Marketing : Cum sa obtii mai multe lead-uri

Folosofia de inbound marketing este foarte puțin cunoscută în România iar prin intermediul acestui eveniment ne dorim să creștem nivelul de cunoaștere și adoptare al acestui tip de marketing

Andreea Moisa, Managing Director la Beans United

Intitulat “Cum să obții mai multe lead-uri prin inbound marketing ” seminarul se adresează profesioniștilor de marketing și managerilor care doresc să genereze mai multe vânzări, orientând marketingul companiei către nevoile clientului.

Conform unui studiu realizat de Hubspot la nivel internațional, inbound marketingul generează cu 54% mai multe leaduri decat tehnicile tradiționale de marketing. Pe parcursul acestui seminar, participanții vor vedea în ce constă inbound marketingul și care sunt rezultatele obținute de companiile care au adoptat această filosofie.

Inbound marketingul acționează în fiecare stadiu al procesului de achiziției, de la atragerea vizitatorilor pe site, la convertirea acestora în leaduri și acompanierea leadurilor către procesul de achiziție pentru a deveni clienți fideli. “Folosofia de inbound marketing este foarte puțin cunoscută în România iar prin intermediul acestui eveniment ne dorim să creștem nivelul de cunoaștere și adoptare al acestui tip de marketing” a declarat Andreea Moisa, Managing Director la Beans United.

Cum particip

Participarea este gratuită, în baza locurilor disponibile.

Inscrierile se pot face aici.

Agendă Eveniment :

17 : 00

Deschiderea Seminarului de INBOUND Marketing

17: 00 – 17 : 45

Principiile filosofiei de inbound marketing

Prezentarea studiului de piață despre Inbound Marketing

Importanta continutului în fiecare stadiu al procesului de achizitie (TOFU-MOFU-BOFU)

Tactici pentru atragerea vizitatorilor calificați pe site (Buyer Personas)

17 : 45 – 18:00

Networking

18:00 – 19:00

Avansarea lead-urilor în diverse stadii de calificare prin procesul de lead nurturing (Lead -> MQL -> SQL)

Modalități de automatizare a marketingului pentru convertirea leadurilor în clienți (Marketing Automation)

Cum folosim marketingul personalizat în stilul Amazon

Cum ne ajută un soft de Inbound Marketing (studiu de caz Hubspot)

Măsurarea activităților raportate la obiectivele de inbound marketing (ROI)

19:00 – Q&A

Despre Beans United

Beans United este prima agenție de inbound marketing din Romania care își propune să aducă metodologia Hubspot în Romania. Imbinând serviciile de inbound marketing cu un software performant precum Hubspot, Beans United oferă rezultate măsurabile în 4 etape : ATTRACT (atragerea vizitatorilor pe site) CONVERT (covertirea vizitatorilor în leaduri) CLOSE ( acompanierea leadurilor pentru a deveni clienți) si DELIGHT (transformarea clienților în ambasadori de brand).

 

Cum se porneste o firma de livrare mancare in Bucuresti

Cum se porneste o firma de livrare mancare in BucurestiAngajatii din industria de catering si livrare mancare pregatesc alimente pentru diverse ocazii, precum petreceri acasa sau la birou, dineuri corporate, aniversari si festivitati.

Inainte de a incepe sa gatesti, ai nevoie de un plan in care sa stabilesti tipurile de mancare pe care le vei gati. Daca ai nevoie sa-ti imbunatatesti abilitatile de bucatar, participa la cateva cursuri de gatit inainte de a incepe activitatea la firma de livrare mancare.

Achizitioneaza carti si reviste de gatit pentru a gasi idei noi in ceea ce priveste felurile de mancare gatite. Creativitatea este esentiala atunci cand deschizi o firma de livrare mancare in Bucuresti, capitala tarii fiind cea mai rentabila locatie pentru o astfel de firma de catering.

Unde vei gati – la domiciliul clientului sau la sediul firmei tale? Afla ce licente si certificate sunt necesare pentru a deschide o firma de livrare mancare in Bucuresti!

Dispui de echipamentul necesar? In functie de numarul si anvergura comenzilor primite, vei fi nevoit sa achizitionezi utilaje industriale, precum cele din restaurante.

Ce metoda vei utiliza pentru livrarea preparatelor? Odata ce alimentele au ajuns la destinatie, te vei ocupa si de servirea lor?

De indata ce ai gasit raspunsurile la intrebarile de mai sus, este timpul sa iti faci o baza de clienti.

Cine are nevoie de servicii de livrare mancare? Aproape orice firma de dimensiuni medii spre mari are cel putin un eveniment pe an care necesita servicii de catering. Ar putea fi o petrecere la birou cu ocazia sarbatorilor sau un eveniment de team building. Angajatii companiilor ar putea dori sa apeleze la serviciile firmei de catering zilnic, la masa de pranz sau la intalnirile de afaceri.

Intocmeste o lista cu clienti potentiali si contacteaza managerul sau administratorul firmelor respective pentru a-i furniza mostre din preparatele tale. Nu uita sa le oferi cartea ta de vizita si o brosura care sa cuprinda lista de preturi si preparate culinare.

In cazul in care nu primesti un raspuns de la acestia, revino cu un telefon ocazional pentru a verifica daca exista nevoi noi care trebuie satisfacute, mai ales inainte de sarbatori si ocazii speciale.

Eveniment Google I/O Extended la Craiova – o iniţiativă a companiei CBN IT

Compania CBN IT , dezvoltatorul platformei de softuri educaționale 2bitsEDU , alături de asociația Viața în fiecare zâmbet, organizează Joi, 26 iunie a.c, la Craiova , evenimentul Google I/O Extended . Acesta face parte din seria conferințelor Google I/O, organizate de colosul american în fiecare an în SUA, timp de 2 zile consecutiv, transmis live peste tot în lume.

Eveniment Google I/O Extended la Craiova – o iniţiativă a companiei CBN IT
 Demersul nostru este unul educațional chiar și pentru specialiștii din domeniu. Cei care utilizăm tehnologiile Google suntem o adevărată comunitate, iar scopul utilizării acestor tehnologii pentru unii, este de a dezvolta produse inovative, iar pentru alții de a identifica si utiliza solutii si produse competitive. Evenimentul de la Craiova vine ca o completare a nevoii de interacțiune pe această zonă, ca o platformă pentru schimb de idei, acțiune benefică pentru oricine este interesat de potențialul tehnologiei 

Cezar Nourescu – Director General – CBN IT

Conferințele Google I/O sunt o platformă de explorare a noilor produse și a inovațiilor de ultimă oră de la Google. Liderii industriei împărtășesc din tehnologiile și produsele momentului, iar participanții au oportunitatea de a experimenta aplicațiile ce utilizează cele mai noi descoperiri Google.

Google I/O Extended sunt module ale evenimentului din SUA, implementate în diferite țări. În România, CBN IT își dorește să adune anul acesta la Craiova pasionați ai tehnologiilor Google, dezvoltatori sau utilizatori de aplicații bazate pe acestea, reprezentanți ai domeniului IT, antreprenori sau specialiști din cadrul companiilor ce utilizează astfel de soluții.

Demersul nostru este unul educațional chiar și pentru specialiștii din domeniu. Cei care utilizăm tehnologiile Google suntem o adevărată comunitate, iar scopul utilizării acestor tehnologii pentru unii, este de a dezvolta produse inovative, iar pentru alții de a identifica si utiliza solutii si produse competitive. Evenimentul de la Craiova vine ca o completare a nevoii de interacțiune pe această zonă, ca o platformă pentru schimb de idei, acțiune benefică pentru oricine este interesat de potențialul tehnologiei”, a declarat Cezar Nourescu, Director General, CBN IT.

CBN IT va prezenta, în cadrul evenimentului de la Craiova, câteva soluții Cloud oferite de Google, din perspectiva experienței acumulate de companie și va evidenția avantajele acestor tehnologii prin ansamblul de proiecte destinate domeniului educațional, 2bitsEDU – www.2bitsEDU.com. Unul din produsele 2bitsEDU este softul Scholar and University Management System (destinat grădinițelor, învățământului preuniversitar sau universitar), gândit pentru optimizarea activității în instituțiile de învățământ, oferind posibilitatea unui control facil al unui volum mare de informații, indiferent de natura acestora. Aplicația este și o platformă on-line de comunicare între dascăli, elevi și părinți.

Ca avantaje tehnologice, 2bitsEDU – Scholar and University Management System, prezintă:

• Este singura soluție tehnică ce poate centraliza în timp real la nivel național toate instituțiile de învățământ, inclusiv accesul cadrelor didactice/elevilor/ studenților/părinților la informații;

• Se integrează cu soluția Google Apps for Education oferită gratuit pentru școli;

• Utilizează cele mai noi tehnologii cloud oferite de Google;

• Furnizează aplicație pentru Android (tabletă/smartphone), datele fiind încărcate fără internet și sincronizate ulterior, fără pierderea acestora (acoperă lipsa internetului în clasele de curs);

• Este scalabilă, paradoxal funcționând chiar mai bine atunci când sunt mai mulți utilizatori;

• Securitatea este asigurată de Google, identică cu cea a utilizatorilor proprii.

Despre CBN IT

Compania CBN IT, fondată în 2010, odată cu pionieratul în utilizarea platformelor cloud oferite de Google, s-a specializat în dezvoltarea de aplicații web complexe.

Misiunea companiei constă în furnizarea de soluții IT menite să inoveze sistemul de învățământ prin optimizarea activităților în cadrul instituțiilor educaționale și prin programe de educație alternative. Inovația tehnologică folosită de echipa companiei și-a propus realizarea de produse destinate susținerii proiectelor educaționale, cu scopul de a dezvolta Inteligențele Multiple, conform teoriei lui Howard Gardner.

Strategia proiectelor 2bitsEDU are ca sursă de inspirație cartea lui Andy Szekely, Manifestul educației și constă în aplicarea unor forme multiple de învățare: transmitere de cunoștințe, mentorat, exerciții practice și învățarea prin predare.

Aplicând astfel de strategii, demersul CBN IT este acela de a îmbunătății procesele de învățare pentru noile generații.

Comunicat Paradise Travel Agency – referitor la situatia reala Statiunea ALBENA

In statiunea ALBENA lucrurile au reintrat in normal. Niciun turist roman nu a fost ranit. Niciun hotel nu s-a darmat. Apele s-au retras iar hotelurile sunt perfect functionale. Turistii se bucura de vacanta mult asteptata!

Comunicat cu privire la situatia din statiunea ALBENA, Bulgaria

Pentru o cat mai CORECTA informare privind situatia in care s-a aflat statiunea ALBENA in ultimele zile, va transmitem cateva informatii culese de mine in direct din Albena, incepand cu dimineata zilei de sambata, 21 iunie. De asemenea reprezentantul PARADISE TRAVEL AGENCY, domnisoara Nicoleta Custura, care este in Albena din prima parte a lunii iunie, mi-a furnizat impresiile traite de ea chiar in mijlocul evenimentelor.

In noaptea de 19  spre 20 iunie, datorita ploilor care s-au abatut asupra Albenei intr-o cantitate de 190 l/mp, nivelul raului Batovska ce traverseaza rezervatia naturala Baltata din Albena a crescut brusc dand nastere unei viituri ce a afectat partea de sud a statiunii. Hotelurile aflate in aceasta zona au avut de suferit, apa infiltrandu-se in cateva receptii si restaurante, curentul electric fiindu-le interupt.

Cel mai afectat hotel a fost Gergana , acesta aflandu-se chiar in zona in care raul Batovska se varsa in mare. Acest hotel are o terasa din lemn ce este construita chiar la marginea raului , o parte a lobby bar-ului aflandu-se tot in aceasta zona. In momentul in care viitura a ajuns in dreptul acestei constructii, i-a afectat stalpul de sustinere si terasa s-a inclinat. Potrivit expertilor care deja au verificat hotelul Gergana – structura de rezistenta a acestuia NU este afectata, hotelul urmand sa reintre in deplinatatea functiilor lui in prima parte a lunii iulie. Puteti vedea cateva fotografii facute de mine cu hotelul Gergana si terasa afectata la link-ul de mai jos

Toti turistii din acest hotel au fost evacuati imediat si relocati in alte hoteluri de 4* cu all inclusive.

Celelalte hoteluri care au avut de suferit sunt:

Elitsa si Borjana  – au avut si piscinele afectate, dar deja duminica se lucra la golirea, curatarea si reumplerea lor. Incepand de sambata seara, in Borjana restaurantul a fost functional reintrand in regim de all inclusive complet. Hotelul Elitsa a revenit la normalitate incepand de duminica.

Nona a avut infiltratii la subsol si au fost relocati o parte dintre turisti (sub o treime din cei cazati la momentul respectiv). Incepand de duminica, Nona functioneaza si el la intreaga capacitate, in regim de all inclusive.

Cel mai putin afectate au fost hotelurile Mura si Slavuna care au ramas in stare de functionare pe toata perioada intemperiilor, doar ca accesul spre ele pe sosea a fost blocat pentru o jumatate de zi.

 

Incepand de sambata, accesul catre toate cele 6 hoteluri din zona de sud a Albenei a fost restabilit. Duminica nu mai era decat o balta mai mare in apropierea hotelului Borjana, masinile sau bicicletele neavand nicio dificultate in a o traversa. De astazi, si traficul pietonal va fi total restabilit, asa cum ne-au asigurat persoanele raspunzatoare din Albena.

Alte pagube ce au aparut au fost legate de masinile aflate in parcarile din zona de sud a statiunii, dar la acest moment bilantul celor care nu au pornit dupa scoaterea lor din zona este de 8 masini. Ele au fost puse pe platforme si trimise catre localitatile de resedinta ale turistilor.

De asemenea, pentru a drena apa, s-au facut in plaja doua santuri astfel incat apa sa poata ajunge in mare. O parte din plaja aflata intre hotelul Borjana si restaurantul Rai a fost afectata, dar in urmatoarele zile am fost asigurati de catre conducerea Albenei ca zona va incepe sa fie refacuta cu ajutorul autoritatilor nationale bulgare.

 

Niciun alt hotel, constructie, drum sau parte de plaja din Albena, exceptand cazurile expuse mai sus,  nu au fost afectate in niciun fel, turistii beneficiind de toate conditiile. NU exista niciun fel de victima, raniti sau persoane afectate fizic in vreun fel.

 

Conducerea statiunii a luat imediat masurile de urgenta ce se impuneau in cazul de forta majora. In primul rand au fost scosi in siguranta turistii din cel mai afectat hotel – Gergana si au fost relocati impreuna cu aproximativ o treime dintre turistii din Elitsa si Nona. Pentru turistii ramasi izolati pentru o jumatate de zi in Mura, Slavuna, Elitsa, Nona si Borjana au fost organizate camioane cu pachete continand hrana rece, fructe, apa si bauturi calde ce au fost distribuite acestora in lobby barurile respectivelor hoteluri.

Au fost de asemenea reduse pagubele turistilor in privinta masinilor acestora, fiind trimise utilaje care le-au scos din zona afectata si le-au depus intr-o zona sigura.

 

Modul exemplar in care s-au mobilizat toti membri staff-ului Albenei impreuna cu autoritatile bulgare ma face sa ma inclin in fata lor si sa le multumesc. Sunt oameni la care ma voi uita mereu cu cel mai mare respect si care pentru mine sunt un MODEL.

 

Turistii nostri au avut asistenta din partea tour operator-ului PARADISE TRAVEL AGENCY 24 de ore din 24 pe toata aceasta perioada de timp, dar au simtit si siguranta cu care au actionat cei din conducerea Albenei.

Am fost in aceste zile in mijlocul turistilor si am contribuit alaturi de staff-ul Albenei la mentinerea calmului si sustinerea permanenta a tuturor turistilor aflati in dificultate. Va asiguram in continuare dragi colegi de toata seriozitatea si promptitudinea noastra in asistarea clientilor dumneavoastra care aleg serviciile PARADISE TRAVEL AGENCY.

 

PARADISE TRAVEL AGENCY (PTA)  multumeste inca o data prietenilor din agentiile partenere care au fost alaturi de echipa PTA pe Facebook si au raspandit pe toate mediile imaginile reale si stirile pozitive, ajutand la redresarea imaginii Bulgariei per ansamblu – una din cele mai importante destinatii de outgoing pentru piata de turism din Romania.

Mai sunt doar câteva locuri disponibile pentru Managementul Echipei

Sfera Business anunță ultimele patru locuri disponibile la cursul pentru Managementul Echipei, organizat în perioada 10-11 iulie 2014, în București.

Mai sunt doar câteva locuri disponibile pentru Managementul Echipei
 Acest curs puternic interactiv îi familiarizează pe participanți cu principiile construirii unei echipe, incluzând între subiectele abordate: stabilirea și urmărirea obiectivelor de performanță, planificarea și organizarea activităților, dezvoltarea și motivarea membrilor echipei, abilități de comunicare interpersonală, valoarea cooperarii în cadrul echipei, derularea ședințelor și multe alte aspecte. 

echipa Sfera Business

Rolul de manager poate fi extrem de solicitant. Pentru majoritatea oamenilor, abilitățile necesare pentru a conduce o echipă nu vin în mod natural, aceasta însemnând că trebuie învățate și aplicate sistematic, până la adoptarea lor.

Fără training adecvat, cei mai mulți aflați în acest rol nu vor face decât să copieze stilul unuia sau altuia dintre managerii cu care au lucrat. Iar dacă aceștia au avut abilități interpersonale slabe, noii manageri își vor dezvolta o mulțime de comportamente greșite.

Cursul are avantajul de a folosi atât metode de predare eficiente pentru a maximiza transferul de cunoștințe și abilități, cât și expertiza de management a doi facilitatori profesioniști.

Audiența principală:

    Manageri nou promovați sau la începutul cariereiManageri dornici să-și dezvolte abilitățile de a conduce o echipă

Obiectivele cursului: La finalul acestei sesiuni, participanții vor fi în măsură să:

    Înțeleagă rolurile managerului de echipăAprecieze compețentele necesare pentru a fi un bun manager de echipăStabilească obiective clare pentru echipă și membrii săiÎnțeleagă importanța managementului performanțeiExploreze diversele stiluri de managementDelege eficientÎnțeleagă procesele care stau la baza coachingului și mentoringuluiÎnțeleagă rolul motivației în echipăÎnțeleagă de ce indivizii se comportă într-un anume fel și cum este creată și menținută motivația în echipăIdentifice cel mai eficient format de ședință pentru a atinge obiectivele stabilite.

Din cuprins:

Stabilirea obiectivelor

    Principii de bază în stabilirea obiectivelorCum se stabilesc obiectivele împreună cu echipaCum stabilim obiective individuale aliniate cu obiectivele companieiPrincipalele provocări în stabilirea obiectivelor și cum le depășim

Managementul performanței

    Introducere în Managementul PerformanțeiProcesul și principiileDefinirea performanței acceptateMăsurarea și observarea performanțeiRevizuirea și îmbunătățirea performanțeiPrincipalele provocări în Managementul Performanței și cum le depășim

Motivarea

    Principiile motivațieiFactorii care demotivează o echipăFactorii care motivează o echipăMăsurarea motivației în echipăPrincipalele provocări în motivarea echipei și cum le depășim

Dezvoltarea echipei

    Principii de bazăCrearea obiectivelor de dezvoltareCoaching și MentoringPlanul de coachingPrincipalele provocări în dezvoltarea oamenilor și cum le depășim

Derularea ședințelor

    Introducere și câteva principii cheie implicatePregătirea și structura unei ședințeDerularea ședințelorPrincipalele provocări în derularea ședințelor și cum le depășim

Durată și locație:

– durata cursului este de 2 zile, în perioada 10 – 11 iulie 2014 .

– program: 09.00 – 17.30; 09:00 – 13:00 (sunt incluse 2 coffee break-uri pe zi)

 

Formatori:

– Sorin Feroiu, formator certificat, peste 18 ani experiență în training și dezvoltare, management și consultanță de business. Este trainer acreditat ANC.

Cătălin Stancu, manager executiv cu peste 15 ani experiență în conducerea echipelor, a dezvoltat și livrat programe de vânzări, negocieri în International Key Accounts, managementul echipei de vânzări, managementul performanței. Este trainer acreditat ANC.

Costul cursului:

– 1000 lei+TVA

– cei care înscriu și alte persoane la curs, au o reducere de 5% pentru fiecare persoană înscrisă.

Pentru informații suplimentare:

– Sorin Feroiu: sorin.feroiu@sferabusiness.ro, 0724 200 730

Cătălin Stancu: catalin.stancu@sferabusiness.ro

 

Pentru invitatii botez ieftine intra acum pe Boutique Wedding

Pentru invitatii botez ieftine intra acum pe Boutique WeddingInvitatiile de botez nu sunt chiar asa de usor de ales. Trebuie sa ajungi la un consens cu partenerul de viata si, de asemenea, trebuie sa alegi ceva cat mai frumos, care sa atraga atentia invitatiilor. Asa ca, in cele ce urmeaza, vom vedea impreuna cum trebuie alese invitatiile de botez.

Cum alegii inviatii de botez

Trebuie specificat din capului locului ca multa lume cauta invitatii botez ieftine, insa atunci cand vine vorba despre o invitatie pentru botez trebuie avute in vedere mai multe aspecte. In primul rand trebuie aleasa paleta de culoari tematice a evenimentului. Astfel, daca este vorba despre un baietel cea mai potrivita culoare pentru o invitatie de botez este culoarea albastra, in vreme ce rosul si rosul este recomandat pentru fetite.

Cum se comanda invitatiile de botez

Este bine sa dai comanda de invitatii de botez din timp. In acest sens trebuie sa alegi o firma ce comercializeaza astfel de invitatii de botez. Inainte sa alegi firma care sa se ocupe de acest aspect, te poti interesa la mai multe magazine de profil din oras si sa vizualizezi diferite modele de invitatii botez. Un magazin ce vinde invitatii botez ieftine este si Boutique Wedding. De pe Boutique Wedding poti cumpara la cele mai mici preturi invitatii botez online. Astfel nu va mai fi nevoie sa te deplasezi personal la magazinele din oras fiindca Boutique Wedding iti aduce invitatii botez la tine acasa.

Delectarea colectionararilor se gaseste la Ceasule.ro

Pasiunea ceasurilor apare ca un manifest si un omagiu adus timpului; o forma estetica de a pune accent pe ceea ce traiesti. Un accesoriu util totodata care atrage fara doar si poate si impune un test al bunului gust in a alege un stil ce complimenteaza orice tinuta.

Ales sa fie parte dintr-o colectie sau doar un inceput de colectie orice ceas isi cere dreptul de apreciere. Asa cum Ceasule.ro aduce, ceasurile sunt lucrate cu maiestrie si vin sub sigle ale marilor brand-uri care sa flateze purtatorul. Alege-l din gama sport sau elegant, alege-l cu dorinta de a te insoti mereu; din gama diversa pe care o vei gasi orice gust, cat de sofisticat, este satisfacut.

Ceea ce Ceasule.ro ofera depaseste aria simplismului; aici conteaza nu numai utilitatea unui ceas, asa ca delecteaza-te cu ceea ce Casio poate oferi, ceea ce Orient aduce, cu ce se lauda Q&Q sau nu in cele din urma ceea ce Slava are in gama sa. Oricare din aceste reprezinta un stil aparte pentru care Ceasule.ro garanteaza in toate detaliile de functionare pe termen lung. Ca o alta demonstratie a faptului ca ceea ce vei achizitiona de aici este de calitatea, ca un ajutor precis pentru colectionari nu numai brand-ul unui ceas va impresiona ci accesoriul in totalitatea sa.

Daca cele barbatesti impresioneaza in marimi mari, in stiluri supradimensionate, cand vine vorba de ceasurile pentru femei acestea sunt de o eleganta aparte, mici si cochete. Iar de aici o mare diversitate de stiluri in functie de ceea ce caracterizeaza pe fiecare in parte- poate avea  o curea din cauciuc, un stil sport si practic, din otel inoxidabil care sa garanteze ca rezista, din piele si de o pretentie aparte. Dar nici asa de simplist nu se termina sirul de optiuni caci un plus de accent poate fi cel legat de bratara cu o cusatura ce contureaza mana celui ce il poarta.

Mecanismul este si el important in alegerea unui ceas de vreme ce acesta este pana la urma “inima” unui ceas. Orice detaliu ce defineste un astfel de accesoriu vine cu o gama care sa se muleze dupa bunul plac al fiecarui pasionat de ceasuri. Degeaba adaugi un ceas colectiei personale daca acesta nu vine cu ceva nou, astfel ca Ceasule.ro ofera acele ceasuri de forma patrata, dreptunghiulara si nu numai, de inspiratie clasica. Culorile sunt pe masura stilurilor, in timp ce practicul situatiei reiese din micile detalii ce fac o mare diferenta.

Prestanta ta are un raspuns: ceasul ce se poate personaliza. Sau poate fi vorba de acel ceas rezistent la apa care sa nu iti impuna limite in stilul de viata. Capac cu filet, vedere la mecanism pe fata sau verso, aici ti se deschide un univers de ceasuri originale, al creatiilor de calitate.

Privind intr-o cu totul alta maniera ceea ce un ceas inseamna, iti vei dori mai mult decat accesoriul sau simplul masurator de timp. Oferta in masura sa te incante inseamna clar raspunsul ce il regasesti la Ceasule.ro