Care este motivul pentru care carnea rosie creste riscul de CANCER!

Pana de curand, nu erau pe deplin cunoscute motivele pentru care consumul de carne rosie creste riscul de a dezvolta cancer. Dar un nou studiu schimba aceasta situatie.

Consumul de carne poate duce la aparitia cancerului!

Numeroase persoane au crescut consumand carne de porc, vita si produse lactate, dar in ultimii ani a aparut recomandarea din partea specialistilor de a reduce consumul de produse animale, in special de carne rosie.

Care este motivul pentru care carnea rosie creste riscul de CANCER

Potrivit unei serii de studii, alimentatia bogata in carne rosie a fost asociata cu riscul crescut de a face cancer, ateroscleroza, infarct, Alzheimer si chiar diabet de tip 2.

Cercetatorii de la Universitatea California din San Diego considera ca motivul ar putea fi un anumit tip de zahar, potrivit The Telegraph, citat de antinewsnetwork.com.

Neu5Gc (acid N-glicolil-neuraminic) este o molecula de zahar care se gaseste in compozitia celulara a celor mai multe mamifere, dar nu si in cazul oamenilor. Aceasta este introdusa in organismul uman prin consumul de carne, organe sau unele produse lactate.

Atunci cand Neu5Gc este incorporat in tesutul uman, sistemul imunitar il recunoaste ca pe o substanta straina, producand anticorpi care sa-l atace. Consumul repetat de carne rosie poate cauza astfel inflamatia cronica, care a fost asociata cu un risc crescut de formare a tumorilor. Neu5Gc a fost asociat cu aparitia cancerului, cu boli cardiovasculare si alte afectiuni inflamatorii.

In cadrul unui studiu, soarecii au fost folositi pentru a stabili legatura dintre Neu5Gc si aparitia cancerului. Potrivit cercetatorilor, este pentru prima data cand au putut recrea exact efectul Neu5Gc asupra corpului uman, folosind soarecii.
Acestia au fost hraniti cu Neu5Gc si le-au fost injectati anticorpi Neu5Gc, ceea ce a dus la aparitia spontana a celulelor canceroase in cazul soarecilor.

Acest tip de zahar se gaseste in carne rosie (porc, vita, oaie, capra etc.), in laptele de vaca si anumite produse lactate. Pentru ca organismul uman nu poate produce Neu5Gc in mod natural, atunci cand este absorbit in tesuturi prin intermediul alimentatiei provoaca un raspuns de atac din partea sistemului imunitar, care il considera o substanta straina. De-a lungul timpului, consumand frecvent carne rosie, inflamatia cauzata de raspunsul sistemului imunitar devine una cronica si are un rol important in aparitia cancerului. Persoanele care mananca des carne rosie sunt mult mai predispuse.

In cadrul unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea UC Davis School din SUA si Universitatea Xiamen din China s-a descoperit faptul ca nivelul zaharului Neu5Gc este mult mai ridicat in organele de porc decat in carnea de porc. Iar prin gatire, nivelul Neu5Gc creste semnificativ, devenind un pericol pentru persoanele care consuma frecvent organe de porc precum ficat, splina, rinichi, inima, plamani. Desi studiul a fost efectuat pe organe de porc, oamenii de stiinta avertizeaza ca rezultatele se extind si asupra organelor provenite de la alte animale, precum vita sau oaie.